M-a cam luat valul lăudându-mă cu frumusețile ce cresc aici la mine și nu v-am spus cum am reușit să supraviețuiesc în timp… Multe din dunele surori ce auexistat demult în lungul litoralului românesc au dispărut sub roțile sau șenilele buldozerelor, fiind acum stațiuni și plaje unde oamenii vin să se relaxeze. Din păcate, nu s-a ținut cont de frumusețea lor, de bogățiile naturale pe care le dețin șiau fost șterse de numeroasele clădiri construite. Eu am rezistat mulțumită unei persoane cu viziune, care a creat aici prima Stațiune de Cercetări Marine din țara noastră, Profesorul Ioan Borcea. Chiar dacă este fondatorul oceanografiei românești, Profesorul Borcea a avut inspirația să îngrădească primul perimetru de Dune Marine încă din 1928, la 2 ani după ce a fondat Stațiunea Biologică Marină dela Agigea, care acum îi poartă numele. 11 ani mai târziu, în 1939, Biroul Științific al Comisiei „Flora României ” a luat hotărârea de a-mi acorda statutul de rezervație, printr-o decizie publicată în Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 142. Această deciziemi-a salvat viața și am putut să ajung până astăzi și să vă arăt un crâmpei de naturăce învăluia odată litoralul nostru.
Mai recent, în 2007, Comisia Europeană mi-a recunoscut importanța și am devenit arie naturală protejată de interes european, sub titulatura de Sit de Importanță Comunitară, ca parte integrată a Rețelei Ecologice Europene, Natura2000.
După cum vedeți, istoria mea este lungă, dar lucrurile s-au petrecut lent, întrepte, așa cum sunt obișnuită să trăiesc. Dunele marine cunosc o dezvoltare lentă datorită presiunilor date de vânt, de temperaturi și de substratul nisipos sărac. Însă,uneori pot avea răsturnări de situație răsunătoare, atunci când Natura, prin forțele sale dezlănțuie furtuni ce pot modifica substratul, plantele și chiar speciile de animale.
Chiar dacă am fost protejată de legile românești și dunele nu mi-au fost luate, în anii ’60, când s-a decis construirea Portului Constanța, am primit o grea lovitură. Această investiție, benefică pentru economia oamenilor, mi-a anulat principalul prieten, vântul dinspre mare. Fără acesta, nisipul a început să se miște tot mai puținși astfel dunele au fost colonizate tot mai mult, mai întâi de un mușchi –Polytrichum piliferum, care a redus temperaturile ridicate la care ajungea nisipul șia început să înmagazineze apa pentru perioade mai lungi. În perioadele foarte secetoase, acest mușchi se descompunea și contribuia cu substanțe nutritive însolul nisipos. Toate aceste elemente au condus la crearea de resurse pentru altespecii de plante, ce nu sunt caracteristice dunelor marine. Încet, încet, numărul lora crescut, ajutat uneori și de unele persoane ce considerau că îmi vor face un bine plantând arbori pe nisipul meu. An după an, plantele din zonele învecinate sau celeaduse de mâna omului au început să îmi ocupe dunele și să elimine speciile mele dragi de nisipuri.
Timpul a trecut și fără un ajutor consistent din partea voastră, a oamenilor, riscam să îmi pierd speciile pentru care am fost apreciată în toți acești ani. Dara cum, această echipă minunată mă va ajuta să am grijă de plantele mele, de insectele care le polenizează și care depind atât de mult de nisipul meu, dar și de țestoase, păsări și toate vietățile care locuiesc aici, în curtea mea. Această echipă de oameni iubitori de natură mă va ajuta să scap de acele specii care îmi umbresc prea mult nisipurile și care îmi împiedică vântul să alerge printre dunele mele, mutând nisipul dintr-un loc în altul.
Iar pe voi toți, cei ce îmi treceți pragul, vă invit să cunoașteți aceste minunății mici și mari ce au nevoie de mine pentru a putea supraviețui, să le aflați secretele, să le admirați frumusețile și să vă bucurați alături de ele de o viață mai sănătoasă șide o gură de relaxare în natură, chiar dacă am devenit acum doar o insulă înaceastă mare gri de construcții, drumuri și căi ferate.